Nimic de imbracat

„Nu ai nimic potrivit de imbracat”, mi-a spus un prieten, vorbind probabil serios. „Iata ce vreau sa faci. Mergi la un magazin de haine renumit si spune-le unde mergi, cat timp vei sta acolo si cu cine vei lucra. Apoi fa doar ceea ce ti se spune. Fara intrebari sau contraindicatii. Fa pur si simplu ce ti se spune.”

Tocmai ne invitase pe mine si pe sotia mea in Manhattan, intr-un weekend prelungit, pentru a coordona un seminar dedicat cuplurilor instarite din zona New York.

Am facut asa cum mi s-a spus si, doua saptamani mai tarziu, ieseam din magazin cu 2000 de dolari cheltuiti pentru a ma imbraca timp de trei zile. Imediat cum m-am suit in masina, a inceput sa ma doara capul, mi-era rau de la stomac si am crezut pentru un moment ca o sa lesin. Un atac de apoplexie, un infarct, hipotensiune? Nu era vorba de ceva atat de dramatic. Desi aveam aceste senzatii fizice, stiam ca sunt legate de achizitionarea acestor haine noi. Nu mai cheltuisem niciodata atat de multi bani pentru mine si m-am simtit literalmente rau. Stiam ca are legatura cu cheltuirea banilor-o gramada de bani-pentru mine insumi, pe haine. Eram tipul de barbat imbracat in jeansi.

Nu era logic si, din punct de vedere economic, nu avea sens sa ma ingrijorez. Prietenul meu, sponsorul programului, a inclus costul noii mele garderobe in taxele sale, asa ca nu se punea problema banilor.

Am fost intodeauna dispus, chiar cu inversunare, sa cheltui bani pentru ceilalti, in cazul in care credeam ca asta ii va face fericiti. Dar niciodata nu m-am simtit confortabil sa cumpar ceva pentru mine insumi, cu exceptia lucrurilor de stricta necesitate. Ma limitam la achizitionarea unor perechi de jeansi si a unor tricouri o data la cativa ani. Inca mai am, si le port in fiecare zi, haine pe care mi le-am cumparat acum 15 ani. Cea mai mare suma pe care o cheltuisem vreodata pe imbracaminte pentru mine insumi a fost de 150 dolari, si asta s-a intamplat doar o data sau de doua ori.

M-am programat sa revin peste o saptamana sa iau hainele modificate. Cand am ajuns in parcarea magazinului, realmente nu am putut sa ies din masina, desi hainele erau deja achitate. Eram paralizat. Stateam pur si simplu in masina. In final am iesit, dupa ce eram acolo de zece minute. A trebuit sa vina si sotia mea cu mine la magazin ca sa iau hainele.

Desi ulterior am glumit pe aceasta tema si am povestit intamplarea de mai multe ori, nu am putut sa inteleg cu adevarat de ce am simtit si m-am comportat in acest mod. Nu m-a consolat faptul ca stiam cat de stupid si ciudat fusese comportamentul meu. Stiam ca trebuie sa fie vorba despre o convingere profunda- o conceptie legata de bani, de imbracaminte si de mine insumi- dar nu stiam ce sa fac pentru a o schimba.

Doi ani mai tarziu, cand sustineam un seminar si foloseam drept exemple fraze pe care bunicul meu mi le spunea in urma cu cincizeci de ani, mi-am amintit brusc faptul ca in perioada copilariei am auzit repetat propozitii de genul: ‘Trebuie sa te simti norocos ca ai ce manca, un acoperis deasupra capului si ceva de imbracat.”

Deoarece cuvintele „trebuie sa te simti norocos ca ai ce imbraca…, norocos ca ai ce imbraca…, haine…, norocos…, trebuie sa te simti…” continuau sa revina in minte, am simtit un val brusc de tristete, durere si singuratate. Erau sentimente pe care probabil ca le avusesem in copilarie, cand ceream ceva si primeam replica „Trebuie sa te simti norocos” sau, cu alte cuvinte, „Nu trebuie sa-ti doresti”. De indata ce am constientizat aceste lucruri, am simtit ca se schimba ceva in interiorul meu. Intuitiv, stiam fara indoiala ca acest mesaj vechi, din copilarie, bine intiparit in minte, a fost nu numai sursa indoielii mele in ceea ce priveste achizitionarea hainelor pentru mine insumi, ci si un disconfort general in a face sau a dori ceva pentru mine.

Aceasta constientizare a fost urmata de alta. Am devenit constient de o conceptie veche legata de bani din propria mea familie, conform careia daca doreai sau cereai ceva anume, erai nerecunoscator si egoist. In special egoist. Ca sa fii o persoana buna in clanul meu, se presupunea ca nu trebuie sa spui cuiva ceea ce iti doresti daca esti intrebat. Asa ca, de-a lungul timpului, am incetat treptat sa-mi mai doresc cate ceva.

Aceata rememorare m-a ajutat sa inteleg inconsecventa comportamentului meu atunci cand venea vorba de cadouri. In timp ce eram cumpatat cu mine insumi, eram extrem de generos cand trebuia sa ofer altora daruri, ajungand adesea la exces. Inteleg acum ca incercam sa-i protejez pe altii, in special pe membrii familiei, de acele sentimente dureroase din timpul copilariei mele.

Morala? Constientizarea, o data castigata, nu mai poate fi indepartata. Nu este o calatorie pentru cei slabi de inima sau pentru cei ce nu sunt hotarati sa-si schimbe cursul vietii. Cu toate acestea, rezultatele pot fi spectaculoase. Fara un trecut care sa ne dirijeze vietile, putem calatori in prezent si sa ne bucuram de abundenta, autenticitate si claritate.

Ted Klontz, doctor in filozofie, coautor „Ce relatie ai cu banii?” Editura Amaltea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: